Suflet deschis

   Unele sentimente le pot exprima numai prin scris pentru că sunt prea profunde, dor prea tare, sau nu am curaj să le exprim oral.... dar în scris e complet altfel. Aşa că ce nu pot arăta sau spune, scriu.
  Aşa sunt eu. Aşa am fost şi aşa voi fi. Nu ştiu altă cale. Mai eu decât eu nu pot fi decât scriind. Totuşi, de la a îmi pune gândurile şi sentimentele pe foaie, la a le face publice e cale lungă.
  Nu mi-a fost uşor să iau decizia să întemeiez acest blog, şi am stat mult să mă gândesc pentru că nu ştiu să scriu despre ceva ce nu are legătură cu mine. Nu pot să fiu neutră în scris, trebuie să pun sentiment pentru ca ceea ce scriu să aibă personalitate. Fiecare articol scris e o amintire pusă pe foaie, sau o dorinţă şoptită.
Nu îmi e uşor să scriu, pentru că sufletul meu apare descoperit în faţa prietenilor şi a unor oameni pe care nu îi cunosc.... şi în faţa persoanelor despre care scriu.
  Ei nu ştiu mereu, ... defapt aproape niciodată că scriu despre ei şi pentru ei... că au devenit poveste.
 Ceea ce scriu e pentru mine şi pentru persoane ce se regăsesc în ceea ce am trăit eu. De aceea unele articole prind mai bine, altele mai puţin... dar pentru mine ele sunt egale ca importanţă; fiecare reprezintă un sentiment, o amintire, o speranţă, un gând. Şi ele nu trebuie să fie perfecte, ci adevărate.