Despre noi, generaţia "pro"

     Portretul tinerilor din secolul XXI poate fi din păcate generalizat şi mi-aş dori din suflet să nu fie aşa. Chipuri triste cu privirile în pământ sau în telefon, mereu pe fugă, nepăsători faţă de ce se întâmplă în jurul nostru, aşa arată societatea din ziua de azi.
     Mă doare sufletul când observ că un apus de soare nu mai e suficient ca să oprească oamenii în loc, că o rază de soare nu e suficientă pentru a le încălzi inima, că un zãmbet de copil nu mai e molipsitor... ce trist!
     Am evoluat? La ce bun? Suntem trişti, depresivi, solitari. Avem inima de gheaţă. Avem emoţii (cele mai multe negative) pe care nu ştim să le eliberăm, să ne eliberăm noi înşine de ele. Alegem din păcate să rămânem captivii emoţiilor negative, le permitem deseori să ne ghideze viaţa şi implicit viitorul.
    Abstractul e acum îndrăgit pentru că reflectă sufletele. Sufletul tău e o pictură abstractă: o văd mulţi, o admiră de la distanţă, dar numai tu îi înţelegi cromatica şi modelul. E o nebunie frumoasă, un hazard deosebit... o reflecţie emoţională şi sufletească, în aparenţă veselă, dar în esenţă tragică.
   Dansul modern e înţeles de generaţia tânără pentru că ne regăsim în el. Mişcările haotice, aparent fără sens spun povestea tânărului ce a dat piept cu viaţa, deseori prea devreme.... Atunci caută o cale de scăpare, speră că totul e un coşmar din care o să se trezească curând... şi pe măsură ce înţelege că asta e realitatea crudă, timpul trece... copilul devine adult şi după se împotriveşte timpului.
   Suntem o generaţie tristă ce-şi trăieşte iubirea pe facebook, îşi spune ofurile la telefon şi zâmbeşte doar la selfie. Noi trăim într-un timp al nostru, trecutul ne urmăreşte, iar noi fugim de el în viitor unde ne aruncăm visele şi speranţele. Prezentul nu e niciodată bun, perfect, potrivit să trăim în el; aşa ratăm clipe ce le revedem peste ani în fotografii. Suntem plini de egoism, de răutate, dar goi de iubire; sinceritate şi încredere în noi înşine.
   Probabil mă va întreba multă lume de unde ştiu ce am scris mai sus... e simplu. Şi eu fac parte din generaţia "x", "pro" sau cum o mai numesc unii. Şi eu găsesc frânturi din mine în picturi abstracte, în dansuri moderne, în piese triste, în cărţi, şi mai las aici bucăţi de suflet, gânduri şi emoţii.            
 Pentru că şi eu simt, şi eu sunt ca tine: speriată de viitor, singură, şi eu cred deseori că ceea ce fac nu e suficient de bun... Aşa suntem noi în adâncul sufletului : sensibili, incifraţi, dezamăgiţi. Eu sunt aşa, tu eşti aşa... dar eu ştiu că nu sunt singură, şi ar trebui să şti şi tu asta.