Mozaic de primăvară

Când te cauți și nu te găsești...

-Adică cum? Să te cauți pe tine? Dar tu nu ești tu? Ia o oglindă la nevoie și privește.. nu ești tu?

- Ba dar, dar nu așa, altfel. Eu m-am pierdut și am uitat să mă găsesc.

- Dar acum te-ai regăsit, nu? În oglindă. Ești tu.

- Nu... e proiecția mea. Eu văd buchete de flori: narcise, bujori, lăcrămioare, lalele.

-Unde?

-În suflet. Înfloresc în suflet. Ce văd eu e doar proiecție. 

- Ce proiecție? Păr  blond, ochi căprui.. tu ești..

- Nu... pe mine m-am pierdut. Aici în oglindă e altcineva.

- Și unde vrei să te cauți?

- Afară din mine.. vreau să mă găsesc în multe lucruri mici. Mă compun ca un mozaic.

- Din ce să te compui? Unde să te găsești?

- Din flori și triluri. Din culoare și emoție. Din surâsuri și parfum.

- Și așa o să te regăsești?

- Nu mă regăsesc, mă reinventez, renasc. E primăvară! La fel cum eu sunt natura, natura e și eu.

- Și o să rezolvi ceva?

- Poate...

- Și dacă nu?

- Aștept altă primăvară, să mai renasc o dată.

*Prin acest articol, doresc să-mi anunț participarea la o nouă ediție SuperBlog!

Să înflorim și noi în suflete!