14 septembrie 2017


 

Cu drag, pentru anumiţi profesori
Motto: "Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îţi dai seama cât de mult te-ai schimbat tu" - Nelson Mandela

     Joi, 14 septembrie 2017. Dimineaţa unei zile aparent banale.. dar n-a fost deloc aşa. Azi am ales să vizitez un loc unde mi-am lăsat 4 ani din viaţă, amintiri, speranţe, râsete, dezamăgiri... tot ce am trăit şi simţit.. dar mai presus de toate: o bucată de suflet. 
     Mă apropiam sfios de clădirea impunătoare a liceului cu paşi mici.. parcă o făceam pentru prima dată. Nu îmi e ruşine să recunosc că am simţit nişte emoţii la care nu mă aşteptam... emoţii la revederea unor persoane dragi. Ele acum nu ne mai sunt profesori, şi nici noi elevii lor, dar au rămas în sufletul nostru. Au dat ce e mai bun din ei pentru a ne determina pe noi să progresăm, să înţelegem înainte de a învăţa. Ne-au oferit exemplul personal şi ne-au învăţat cum să fim oameni mai buni. Le-am apreciat efortul şi o facem şi acum; de aceea nu trece an fără să mergem să îi revedem; iar ei ne primesc mereu cu zâmbete calde şi cu braţele deschise. 
     Nu sunt ipocrită. Nu au fost toţi aşa. Am avut în faţa noastră la catedră şi oameni de la care nu am avut ce învăţa; nici materie, nici cum să fim oameni. Persoane care din păcate nu îşi au locul în sistemul de învăţământ. 
     De asemenea, am avut onoarea să am ca profesori persoane deosebite, oameni de milioane al căror stil de predat a rămas clasic, în pofida lumii aflate în schimbare. Peste aceşti oameni au trecut ani ce le-au lăsat urme pe chip, dar care nu şi-au pierdut zâmbetul pe drum. 
La fel cum în viaţă întâlnim oameni şi oameni, la şcoală întâlnim profesori şi profesori. Ştiu că nimeni nu e perfect, că orice om are calităţi şi defecte, că există oameni buni şi oameni mai puţin buni. Cu toate acestea, ştiu că nu regret că am cunoscut vreun profesor. Fiecare mi-a fost exemplu, pozitiv sau negativ nu contează, pentru că fiecare a contribuit într-o mai mare sau mai mică măsură la omul care sunt astăzi. 
      Un buchet de flori oferit la fiecare revedere e prea puţin pentru a răsplăti toate încurajările, mustrările la nevoie şi dragostea cu care au modelat cadrele didactice exemplare caracterul nostru. Profesorilor cu care nu am avut o legătură prea strânsă (academic vorbind) le ofer respectul conferit de vârstă şi instruirea profesională, un salut când ne întâlnim întâmplător pe stradă şi gânduri bune. Nimic mai mult. 
     William Faulkner spunea cândva " Trecutul nu este niciodată pierdut, nu este nici măcar trecut." Atâta timp cât avem amintiri, trecutul nu este pierdut sau trecut... la fel este şi cu liceul. El nu a trecut şi nici nu va trece pentru că e parte din amintirea noastră, din sufletul nostru... din noi şi prezentul în care trăim.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare