Când arbitrul poartă rochie

     Femeile și bărbații.. Două entități opuse, un fel de yng și yang ai lumii ce se completează perfect, deși nimeni nu ar crede că albul și negrul se îmbină perfect și formează griul. O nouă culoare, o cale de mijloc, un pod peste două suflete. 

     Femeile... creaturi dulci pentru unii, amare pentru alții. Entități ce reacționează imediat când aud termenul de solduri, care adoră sclipiciul, culoarea, fundițele, floricelele, dantela (pe rochii și nu numai), filmele romantice... în general tot ce e dulce și pur pe lumea asta. Inclusiv ciocolata. mai ales ciocolata. 

     Bărbații pe de altă parte sunt puternici fizic și emoțional (sau așa vor ei să pară), ușor stângaci, puțin ciudați ... și categoric îndrăgostiți de fotbal până în pânzele albe.... Nu cred că există femeie să nu se fi întrebat măcar o dată în viața ei ce găsesc bărbații la fotbal.. Reprezentanți ai sexului opus (majoritatea sexi) , îmbrăcați la fel, ce aleargă după o minge... și când în sfârșit o ating... o dau mai departe... Pare ceva incredibil, irațional pentru o femeie... dar stai să îți prezint fotbalul dintr-o altă perspectivă, să îl înțelegi mai bine. 

     Apelând la figuri de stil, îmi permit să compar posturile de pe teren, cu tipurile cu tipurile de bărbați întâlniți de o femeie, astfel rezultând 

atacantul - macho-man-ul ce atacă tot ce vede, crezând că are rolul de mascul alfa și toate femeile rămân impresionate de încrederea în sine pe care acesta o posedă

mijlocașul - el recuperează mingile- sunt un balsam pe sufletul unei femei, des catalogat drept "cel mai bun prieten" sau "doar un amic".. dar atât, nimic mai mult, e stilul de persoană ce întrunește toate calitățile, dar față de care lipsește atracția fizică... sau lui doza de tupeu

fundașul - e apărătorul femeii de lângă el pentru că știe ce are alături și vrea să o păstreze pe ea alături cât mai multă vreme 

portarul - dorește ca nimeni să nu-i invadeze poarta sentimentală, și se protejază de goluri așa cum știe el mai bine... pentru că în viața reală, ca și în fotbal de altfel, e aiurea să iei gol...

     Problema în viața reală e că femeia, ea și doar ea e arbitrul. Ea hotărăște scorul, când începe și când se termină meciul. Mai mult decât atât, fiecare greșeală e observată și taxată de ea cu cartonașe. 

     Poate că așa vom înțelege mai ușor fotbalul, pentru că fiind arbitre în viață cunoaștem bine jucătorii și pozițiile lor. Și deseori nu e mare diferență între un meci de fotbal și viața reală. Toți vin îmbrăcați în aceleași haine, și numai după cum joacă îți dai seama de rolul pe care îl are, dar în fond toți vor să marcheze, să nu primească cartonaș roșu și să ducă la bun sfârșit meciul... pentru că puține sentimente se pot compara cu momentul când arbitrul fluieră și anunță că echipa ta a câștigat.