Pentru tine...

Am ales să-ți scriu aici ceea ce nu-ți pot spune, ceea ce mi-e frică să recunosc dintr-un orgoliu stupid. Și tocmai de aceea sper să citești și tu asta. 

Te-am cunoscut și am înțeles că ești diferit de restul, diferit în sensul bun, diferit într-o manieră unică. Ești tot ce îmi doream să fii, și chiar mai mult. Și pentru că nu am știut cum să te păstrez, te-am lăsat să pleci. 

Deși mă consider matură, mi-ai arătat și mi-ai demonstrat prin comparație cu tine cât de copilă sunt. Obișnuită în fața lumii să pozez în "femme fatale", mă prostesc și râd ca o copilă, mă bucur de fiecare bombonică primită în dar de fiecare dată când am ocazia. Eram copilă când tu mă voiai matură. 

Deși sunt stăpână pe situație, sunt obișnuită să controlez tot, mi-ai arătat că uneori e mai bine să n-o fac. Că e mai bine să te las pe tine, și eu să iau o pauză... să am încredere în tine. 

Deși eu sunt cea care face surprize, și planific totul în cel mai mic detaliu, mi-ai arătat că și eu pot fi surprinsă la rândul meu, doar că e nevoie de cineva care să vrea să o facă. Și tu ai vrut-o și ai făcut-o. 

Deși știai că am nevoie de un refresh în viață, m-ai lăsat sa mă înec în trecut pentru a-mi da seama că locul meu nu mai e acolo, că viața mea trebuie să progreseze. Și ai ales să te retragi ca să înțeleg eu însămi acest lucru. 

Ești altfel, ești atipic, ești diferit de mine și de ce am întâlnit până acum, și probabil de ce voi întâlni. Ești calmul unei zile de sâmbătă, din plin weekend, în timp ce eu sunt ziua agitată de luni. 

Sunt tot așa cum mă ști, copilă, și de aceea poate visez că lunea și sâmbăta vor găsi un compromis. Acea duminică tulburată doar de gândul că mâine e luni, dar calmă pentru că încă e weekend. Sau la acele clipe dintre miercuri și joi, jumătate de drum. O cale, o clipă, un vis...