E primăvară ?


     Copaci înfloriți, raze de soare ce ne mângâie temător fața, păsărele ciripind... S-ar zice că a venit primăvara... dar oare chiar așa e?
     E primăvară în natură, dar nu și în noi. Mergem ursuzi pe stradă, fără să privim în jurul nostru, la frumusețea naturii. Privirea ne e mereu în pământ, în timp ce gândurile noastre cutreieră haotic orizonturi depărtate.
    Nu e primăvară dacă în tine nu renaște speranța. Nu e primăvară dacă soarele nu e în ochii tăi, iar gândurile senine în mintea ta. Nu e primăvară cu adevărat dacă tu nu te transformi odată cu natura. E doar continuarea iernii ce încă nu ai alungat-o din suflet, din tine și de pe chipul tău.
   Așa că alege să primești primăvara în suflet. Alege să renaști odată cu natura. Alege să fii o floare ce răspândește parfum proaspăt, o rază de soare ce luminează fața cuiva și îi aduce primăvara în suflet, dezghețându-i zâmbetul ce a iernat prea mult timp.
    Fii tu primăvară, pentru că dacă în tine e primăvară, și în natură va fi.

Comentarii

Postări populare