Greşeala mea şi a ta

 Am renunţat la orgoliu, am prins curaj şi ţi-am scris. Nu ştiam exact ce şi dacă voi primi un răspuns. Nu ştiam nici măcar la ce să sper, nu ştiam ce voiam ca răspuns, dar ţi-am scris. 

  Încercam să nu-mi fac speranţe; nu aveam oricum nevoie de ele ... Aveam nevoie de un final, să ştiu că nu o să mai am la ce să mă întorc. Voiam să te ştiu bine, fericit lângă cineva potrivit pentru tine: lângă ea, acea EA. Ştiam că nu sunt eu, aşa că te-am lăsat să pleci şi să o cauţi. Ai găsit-o acum şi mă bucur.. mă bucur că am avut puterea să te las să pleci, să îţi dau aripi să zbori până la ea. Te ştiu fericit, şi acesta e finalul de basm al poveştii noastre ce mă bucură enorm. 

   În viaţă e bine să înţelegem ca numai un om e făcut pentru noi.... dar vor trece mulţi pe la noi prin suflet. Unii doar trec prin viaţa noastră, alţii poposesc o perioadă, alţii nici nu intră deşi le deschidem uşa larg. Pentru binele nostru şi al lor, trebuie să le respectăm decizia de a pleca celor care şi-o manifestă. Nu poţi ţine pe nimeni cu forţa. Dacă cineva vrea să rămână, o face pentru că vrea; pentru că a găsit în tine ce nu a găsit la restul. Dacă cineva pleacă, e tot pentru că aşa vrea, pentru că te respectă prea mult şi îşi doreşte să ai parte de cineva aşa ca tine, potrivit pentru tine... şi ştie şi simte că acela nu e el. 

    Problema e că deseori pleacă cineva care ne-am dori să rămână. Încercăm să îl oprim, să îl ţinem în viaţa noastră... Aici greşim... Aş vrea să înţelegem că cine vrea să plece va pleca mai devreme sau mai târziu, iar cine va rămâne o va face fără să-i ceri.