Când tu pleci...

Dragul meu, ai ales să pleci şi îți respect decizia. Nu o să încerc să te întorc din drum, şi nici să îți arăt ce ai pierdut, pentru ca ar trebui sa şti deja. Nu o să mă înec în lacrimi,  nu o să mă refugiez în ciocolată că tu ai luat o decizie care mie nu mi se pare ințeleaptă. Mă respect prea mult ca să ştiu că nu tu eşti singurul, unicul, cel mai bun.
 Nu o să dramatizez decizia ta şi nu o să îmi întunec viziunea mea despre viitor doar pentru că ai ales să nu mai faci parte din viața mea, dar dacă vrei să pleci, te rog un lucru :
Dacă pleci, pleacă din toată inima. Odată ce ai luat decizia asta întelege că nu mai e cale de întoarcere, înțelege că am pus punct şi o voi lua de la capăt cu altcineva. Fii destul de matur încat să nu rămâi în uşă, nici aşa, nici aşa. E decia ta, luată benevol, pe care trebuie să ți-o asumi indiferent de consecințe.
Dacă peste un timp mă vei vedea cu altcineva de mână, radiind de fericire să nu vii să îmi zici ceva. În clipa în care ai ales să pleci, trebuie să fii conştient că pentru mine vei deveni încet dar sigur un străin; un străin mult mai străin decât ai fost înainte de a ne cunoaşte.
Dacă alegi să pleci, să nu vii inapoi. La ce bun ?  Nu mă mai căuta şi nu-mi mai scrie. Nu vom rămâne prieteni şi nimic altceva.
Dacă alegi să pleci, fă-mi o favoare şi pleacă cu totul : cu amintiri, cu poze, cu speranţe, cu planuri de viitor, cu iluzii, cu sentimente, cu tot ce are legătură cu tine şi îmi poate aminti de tine. Îți las ție toate astea, adică tot trecutul.