A little party never killed nobody

     Pe la sfârșitul lui august dau nas în nas cu o cunoștiință mai veche, și din vorbă în vorbă mă întreabă cum mi-a fost vara. La început, am sărit ca arsă (de parcă tocmai ce s-au copt cireșele de mai și vara stă să înceapă), dar apoi mi-am dat seama că ziua următoare marca (calendaristic cel puțin) începutul toamnei. Am încercat să-i răspund cât de cât la întrebare, explicându-i că perioada licenței și locul de muncă mi-au cam consumat zilele de vară. Nu a fost mulțumit de  răspuns, și a repetat întrebarea, de această dată făcându-se explicit. ,,Pe unde ai fost vara asta?” 

     Eh, la asta nu aveam răspuns. Mă bâlbâi și spun ceva de sat și acasă... dar cam atât. Nu părea a fi răspunsul așteptat, dar nu a mai insistat. Și-a dat seama că vara mea s-a cam dus fără ca eu să fi făcut ceva memorabil neapărat. Și asta am realizat și eu.... dar atunci m-a izbit drept în față, ca și cum aș fi dat cu capul de ceva... Discuția nu a mai continuat mult, m-am fâstâcit și m-am dus cât mai repede am putut acasă, cu un gând deja înfiripat în minte.

     Știam că în câteva zile va fi summer party-ul organizat de compania la care lucrez, și îmi anunțasem participarea în ideea de socializare și acomodare efectivă cu niște oameni cu care petrec 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Dar de la o confirmare numai așa #săfie, am ajuns să fac din acea petrecere amintirea mea mai ieșită din tipare. Nu obișnuiesc să particip la petreceri pentru simplul motiv că îmi e probabil imposibil să strâng așa mulți oameni lângă care să mă simt bine, să simt vibe-ul acela de party. Pentru mine petrecere înseamnă 2-3 prieteni, câteva sticle de vin, muzică bună... adică o atmosferă intimă, nu puhoi de mulțime.

     Zilele trec, și summer party-ul se apropie. În dimineața cu pricina m-am trezit mai devreme (că doar deh, un weekend în oraș nu înseamnă leneveală), și am purces întru rezolvarea treburilor pe care le aveam în ziua respectivă. Undeva pe la amiază ajung și eu acasă, și mă apuc de treburili mele. Mă gândesc că totuși ar fi bine să știu ora exactă a plecării, așa că scriu pe grupul format cu niște prieteni cu care trebuia să ajung la party. Planurile s-au schimbat între timp, și ora plecării este mai aproape decât credeam. Pe repede-înainte încerc să fac ce pot. Îmi arunc câteva lucruri într-un ghiozdan (șoc și groază, eu renunț la geantă) și încerc să găsesc un outfit ca să nu fiu nici prea prea, nici foarte foarte. Găsesc până la urmă ceva care să fie și stilul meu, dar să fie și în conformitate cu locația. Mă îmbrac și ies pe ușă, cu un minimum de machiaj, contrar celui programat pentru party.

     Mă întâlnesc cu colegii, 3 din cei 4 chemați la apel și unul în plus, șoferul. Ne urcăm în mașină și plecăm spre locație. O cursă destul de scurtă de nici jumătate de oră, acompaniată de ceva muzică ce se vrea a fi un rock mai suportabil este tranziția, perioada de acomodare cu atmosfera de party pe care ne așteptam să o găsim când ajungem acolo. Numai că, odată ajunși, mai că puteai auzi greierii. Petrecerea abia începuse, dar totuși puteai găsi destule persoane ce stăteau grupate la mese, poate prea cuminți dacă e să ne gândim că eram la o petrecere. Am recunoscut câteva fețe deja așezate la masă, antrenate în discuții ce păreau a avea destui membri. Totuși, eu și I, tipa cu care venisem ne-am tras niște scaune spre o masă cu mai mulți cunoscuți.

     Apare o prietenă de la alt departament, C, ce mă mai salvează din situația incomodă, și mă ia la un tur al locației, cu scuza de a căuta o cafea. O iau și pe I cu mine, care nu mă refuză din motive evidente. Găsim piscina despre care auzisem, și ne așezăm în relativă apropiere, alături de șoferul nostru și începem o conversație, mai stângace, în care încercăm să găsim un subiect comun în afară de muncă. Lângă piscină niște colegi își fac de lucru cu un cerc de hula hoop. Amintindu-mi de niște vremuri demult apuse, mă alătur și eu, și încerc niște manevre cu cerul evident prea mic. După câteva minute, mă întorc la I și șofer,(C plecase între timp) care între timp găsiseră un subiect ce se părea a fi bun, dar care îmi era străin.

     Revine C la noi, invitându-ne să gustăm vișinata pe care o adusese de acasă. Am acceptat de dragul ei, și spre surprinderea mea, chiar a fost una destul de bună. Revenim la locurile din relativa apropiere a piscinei, acum cu un plus de curaj. Ideea de a face o baie începe să se înfiripe în mintea noastră. Orele trec, concursurile ademenesc colegii și îi țin departe de piscină. Tocmai de aceea lansez propunerea de a face o baie acum, și după minute bune de discuții, ajungem în apa mult prea rece pentru gustul nostru.

     Mulțumite că am făcut-o și pe asta, ieșim din piscină și mergem să ne schimbăm. Când ne întoarcem atmosfera pare schimbată (poate și din cauza faptului că se și înserase), dar petrecerea adevărată pare că a început.

     Semi-întunericul găsit afară începe să destindă atmosfera, ajutat de ora magică la care alcoolul se poate servi. O iau pe I cu mine după ceva timp să ne procurăm și noi niște licoare magică, și cu un pahar de vin, respectiv de bere, ne reașezăm pe aceleași locuri pe care le părăsisem cu câteva minute în urmă. Muzica duduie din boxe, și ringul de dans se formează. C vine să mă ia la dans, dar știe ca am nevoie de o altă formă de curaj, așa că facem un mic ocol pe la bar. Odată marcată începerea petrecerii cu un shot, eu și C ne-am oprit pe ringul de dans. Muzica era bunicică, nu neapărat gustul meu, dar deh, dacă ai intrat în horă trebuie să joci... la propriu de data asta.

     Cam așa a început petrecerea adevărată, sincron cu lăsarea întunericului. Cumva, asemeni atmosferei, erau si oamenii. S-au schimbat odată cu înserarea și cu golirea paharelor. Pe măsură ce întunericul se adâncea, se adânceau și gesturile, și sentimentele. Am văzut la petrecere dragoste și grijă, am văzut persoane cărora alcoolul le-a dat un curaj pe care în alte circumstanțe nu îl aveau. Am văzut persone care au exagerat cu paharele, care și-au înnecat amarul, durerile și regretele în alcool, și care și-au pierdut mintea pe undeva pe drum. Am văzut suflete ce se chemau, și inimi ce se respingeau. Am văzut oameni luând decizii... bune sau rele... au aflat în dimineața de după când alcoolul a început să dispară din sânge.

     Oricum ar fi fost experiența, fiecare din noi s-a ales cu niște amintiri, cu o poveste de spus după niște pahare, sau de amintit în treacăt. Ideea e că pentru fiecare summer party-ul acela a însemnat altceva. Eu am mers acolo să mă distrez, să mă simt bine, dar asumat, fără să exagerez. Și asta am făcut. Am dansat, am și băut, dar m-am apropiat de oameni. Am și cunoscut oameni noi, oameni faini, cu care sper să mă mai văd măcar ocazional, oameni cu care să mă întâlnesc peste ceva timp și să povestim ce am făcut atunci la summer party.

     O persoană pe care am cunoscut-o față în față, mai bine decât am putut să o fac prin intermediul articolelor publicate de acesta e și cel ce mi-a lansat provocarea de a scrie despre experiența summer party, așa cum o văd eu. Am acceptat provocarea și nu regret. Aștept cu nerăbdare să citesc și articolul scris de el, să văd ce a însemnat pentru el această experiență.